Când nu te mai simți acasă nicăieri
Recunoașterea situației
Uneori viața merge înainte: ai un loc stabil, responsabilități, relații funcționale. Totuși apare o senzație dificil de definit — nu neapărat tristețe, ci lipsa unui punct interior de sprijin.
Nu este dor de casă în sens obișnuit și nici neapărat dorința de a pleca, ci mai degrabă sentimentul că nu te mai regăsești complet nici aici, nici acolo.
Mulți descriu această stare ca o distanță față de propria viață: funcționezi, dar nu te simți implicat în mod real.
Cum apare
În timp, oamenii își adaptează comportamentele la mediul în care trăiesc. Problema nu este adaptarea, ci faptul că diferite părți ale experienței rămân separate.
O parte funcționează social, alta rămâne legată de trecut, iar între ele apare o tensiune difuză — fără conflict clar, dar și fără coerență.
Această stare nu este o tulburare în sine, ci mai degrabă o fragmentare a identității trăite.
Rolul limbii și al contextului
Pentru cei care trăiesc în străinătate, apare adesea un fenomen discret: poți descrie situațiile într-o limbă străină, dar emoția rămâne mai greu de exprimat. Anxietatea este legată de nuanțe interioare foarte fine. Când discuția are loc în limba maternă, accesul la trăire devine mai direct, iar procesul nu mai depinde doar de explicații, ci și de experiență. De aceea mulți aleg terapia în română chiar și după mulți ani în altă țară — nu pentru că nu cunosc limba, ci pentru că anumite stări devin mai clare.
Cum lucrăm concret în terapie
Procesul nu urmărește doar înțelegerea anxietății, ci modificarea relației cu ea.
Lucrăm gradual:
clarificarea mecanismelor care o mențin
reglarea reacțiilor corporale
integrarea experiențelor rămase active
recâștigarea capacității de a opri gândirea repetitivă
Metodele folosite sunt adaptate situației: tehnici integrative – hipnoterapie, mindfulness, EMDR sau tehnici de focalizare, de reglare și stabilizare.
Când este momentul să ceri ajutor
Dacă ai senzația că viața merge înainte, dar tu nu te mai simți pe deplin prezent în ea, este adesea un semn că experiențele nu sunt integrate, nu că ceva este „în neregulă”.
Uneori claritatea apare atunci când povestea poate fi spusă fără adaptări.
